RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.
Sursa: Dicționar de neologisme
*ridícul, -ă adj. (lat. ridiculus, d. ridére, a rîde. V. deriziune). Care (fără intențiune) te face să rîzĭ, demn de luat în rîs: a cădea în ridicul, a zugrăvi ridiculu. Adv. A vorbi ridicul. V. comic.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ridicul a. vrednic de râs: om ridicul ║ n. 1. ceeace e ridicul: 2. batjocură: a se expune ridiculului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RIDÍCUL, -Ă adj. v. ridicol.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)