RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. ♦ Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, trece la altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce a voit să spună. – Din fr. réticence, lat. reticentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RETICÉNȚĂ s.f. Omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; reținere, atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. ♦ Figură de stil prin care cineva își întrerupe deodată șirul gândirii pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. [< fr. réticence, cf. lat. reticentia].
Sursa: Dicționar de neologisme
RETICÉNȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*reticénță f., pl. e (lat. reticentia, d. reticére, tacere, a tăcea). Trecere supt tăcere, omisiune voluntară din vorbă: a face reticențe, a vorbi fără reticențe. Rar. Figură pin [!] care începĭ o ideĭe și te opreștĭ deodată lăsînd să se înțeleagă ce era să spuĭ, precum: vaĭ de... (și uĭtîndu-te cu milă, se subînțelege: capu vostru!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
reticénță s. f., g.-d. art. reticénței; pl. reticénțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită reticență f. 1. omitere voită a unui lucru ce ar trebui să se spuie; 2. ceeace nu s´a zis.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RETICÉNȚĂ, reticențe, s. f. Omisiune voită, trecere sub tăcere a unui lucru care trebuie spus; reținere, rezervă într-o anumită chestiune. + Figură retorică prin care vorbitorul, întrerupându-și brusc expunerea, lasă totuși să se înțeleagă lucrurile trecute sub tăcere. – Din fr. réticence, lat. reticentia.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
reticenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul reticent
reticentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul reticent