REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A mustra, a învinui, a(-și) face reproșuri, a(-și) imputa. – Din fr. reprocher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a REPROȘÁ vb. I. tr. A învinui; a aduce cuiva imputări, reproșuri. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. reprocher].
Sursa: Dicționar de neologisme
REPROȘÁ vb. tr. a aduce cuiva reproșuri. (< fr. reprocher)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
reproșá (a ~) (re-pro-) vb., ind. prez. 3 reproșeáză, 1 pl. reproșắm; conj. prez. 3 să reproșéze; ger. reproșấndSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită reproșà v. a imputa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A-și face sau a-i face cuiva reproșuri. – Din fr. reprocher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)