REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe, a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a REPERCUTÁ vb. I. refl. 1. (Despre unde sonore, luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite. 2. (Fig.) A avea urmări, a-și manifesta efectele indirect. [P.i. 3 -tează, conj. 3 -teze. / < fr. répercuter, cf. lat. repercutere – a respinge].
Sursa: Dicționar de neologisme
REPERCUTÁ vb. refl. 1. (despre unde sonore, luminoase) a se răsfrânge, a se retransmite. 2. (fig.) a avea urmări, a-și manifesta indirect efectele. (< fr. répercuter, lat. repercutere)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
repercutá (a ~) vb., ind. prez. 3 repercuteázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită repercutà v. 1. Fiz. a retrimite sunetul, lumina; 2. Med. a deplasa o afecțiune locală fâcând’o să treacă într’o altă parte a corpului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe; a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)