Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele regiune, autoritate, emitenta:

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Drept, putere, împuternicire de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Reprezentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 3. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. au[c]toritas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


AUTORITÁTE s.f. 1. Putere sau drept de comandă, de a porunci, de a fi ascultat. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; organ al puterii de stat. ♦ Reprezentant al puterii de stat. 3. Influență, ascendent, ascendență, prestigiu (prin merite sau calități personale); persoană care se bucură de această influență, de acest prestigiu. [Pron. a-u-. / cf. fr. autorité, it. autorità, lat. auctoritas].
Sursa: Dicționar de neologisme

AUTORITÁTE s. f. 1. putere, drept de a comanda, de a da dispoziții, de a impune ascultare. 2. organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții. ◊ reprezentant al acestei puteri. 3. influență, ascendent, prestigiu. ◊ cel care se bucură de această influență, de acest prestigiu; somitate. (< fr. autorité, lat. auctoritas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

AUTORITÁTE, (2, 4) autorități, s. f. 1. Drept, putere de a comanda, de a da dispoziții sau de a impune cuiva ascultare. 2. Putere politică sau administrativă într-un stat; cârmuire; instituție, organ al puterii de stat. ♦ (Concr.) Reprezentant al puterii de stat. 3. Prestigiu; trecere, vază, considerație. 4. Persoană care se impune prin prestigiul sau cunoștințele sale. [Pr.: a-u-] – Fr. autorité (lat. lit. au[c]toritas, -atis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

*autoritáte f. (fr. autorité, d. lat. auctóritas, -átis). Putere legitimă căreĭa trebuĭe să i te supui: autoritatea legilor, a părinților. Administrațiune publică, guvern: reprezentant al autoritățiĭ. Autoritățile civile și militare, funcționariĭ civilĭ și militarĭ. Fig. Putere morală, considerațiune: se bucură de mare autoritate. Opiniunea unuĭ scriitor serios: autoritatea lui Platone. Scriitoru serios însuși: Platone e o autoritate. A face autoritate, a-țĭ impune părerea într´o știință.
Sursa: Dicționaru limbii românești

autoritáte (a-u-) s. f., g.-d. art. autoritắții; (instituții, persoane) pl. autoritắți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

autoritate f. 1. puterea sau dreptul de a comanda: autoritatea părinților; 2. administrațiune publică, guvern: reprezentant al autorității; autoritățile civile și militare, magistrații, funcționarii și ofițerii superiori învestiți cu autoritate; 3. fig. influență morală, considerațiune: ei se bucură de o mare autoritate; 4. autor cu greutate, persoană de încredere: e o autoritate; 5. sentimentul unui autor: autoritatea lui Cicerone.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

AUTORITÁTE, autorități, s. f. 1. Influență general acceptată a unei persoane, a unei organizații sau a unei instituții în diferite sfere ale vieții sociale. 2. (Jur.) Pu­tere, drept de a emite dispoziții, de a impune ascultare. 3. Organ al puterii de stat competent să ia măsuri și să emită dispoziții cu caracter obligatoriu. ♦ Repre­zentant al unui asemenea organ al puterii de stat. 4. Prestigiu de care se bucură cineva sau ceva. ♦ Persoană care se impune prin cunoștințele sale, prin prestigiul său. [Pr.: a-u-] – Din fr. autorité, lat. auctoritas, -atis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Întindere mare de pământ mai mult sau mai puțin omogenă, dintr-o țară sau de pe glob, care prezintă caractere comune; ținut, zonă. 2. Unitate administrativă și teritorială în România (între 1950 și 1968) alcătuită din raioane și din unul sau mai multe orașe importante. 3. Porțiune determinată a unei ființe sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. région, lat. regio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

REGIÚNE s.f. 1. Mare întindere de pământ; ținut, zonă. ♦ Porțiune, parte a corpului. 2. Unitate administrativă și teritorială în România, între 1950 și 1968, cuprinzând mai multe raioane. [Pron. -gi-u-. / < fr. région, it. regione, lat. regio].
Sursa: Dicționar de neologisme

REGIÚNE s. f. 1. mare întindere de pământ; teritoriu, zonă. 2. porțiune a unei organ(ism) etc. 3. unitate administrativ-teritorială cu mai multe raioane. (< lat. register, fr. région, lat. regio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*regiúne f. (lat. régio, regiónis). Ținut, mare întindere de pămînt: regiunile polare, tropicale. Parte a ceruluĭ saŭ a aeruluĭ: regiunea zodiaculuĭ, balonu a ajuns în cele maĭ înalte regiunĭ ale atmosfereĭ. Fig. Acest savant plutește în înaltele regiunĭ ale științeĭ. Anat. Parte a corpuluĭ: regiunea frontală.
Sursa: Dicționaru limbii românești

regiúne (-gi-u-) s. f., g.-d. art. regiúnii; pl. regiúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

regiune f. 1. ținut, mare întindere de țară; 2. spațiu mare în cer: regiunea polilor; 3. partea corpului: regiunea inimei; 4. vorbind de filozofie, de științe, etc., grad, punct la care se ridică: înaltele regiuni ale cugetării.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

REGIÚNE, regiuni, s. f. 1. Unitate teritorială întinsă, cu caracteristici relativ omogene; ținut, zonă. 2. (între 1950 și 1968 în organizarea administrativ-teritorială a României) Una dintre cele 16 unități administrativ-teritoriale care cuprindea mai multe raioane, comune și sate. 3. Porțiune determinată a unei ființe sau a unui obiect. [Pr.: -gi-u-] – Din fr. région, lat. regio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

autoritate - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul autoritate

emitenta - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul emitent

emitentă - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul emitent

regiune - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul regiune

autoritate - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul autoritate

regiune - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul regiune