RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a RECITÁ vb. I. tr. A spune cu voce tare (de obicei pe de rost) o poezie sau o bucată în proză; a declama. [P.i. recít, 3,6 -tă. / < fr. réciter, it., lat. recitare].
Sursa: Dicționar de neologisme
RECITÁ vb. tr. a spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. (< fr. réciter, lat. recitare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
recitá (a ~) vb., ind. prez. 3 recítăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită recità v. a spune cu glas tare ceva învățat pe dinafară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
RECITÁ, recít, vb. I. Tranz. A spune cu voce tare, din memorie, un text (în versuri); a declama. – Din fr. réciter.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)