RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă care se poartă (mai ales de către călugări, preoți etc.) peste îmbrăcăminte, ca o manta. – Et. nec. Cf. ucr. rantuh.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a rántie (rántii), s. f. – (Mold.) Mantie, haină lungă. Pol. rantuch (Scriban).Sursa: Dicționarul etimologic român
rántie f. (pol. rantuch, rut. rantúh, mantie femeĭască). Mold. Iron. Habaciŭ, haĭnă lungă și largă: un fost vagmistru îmbrăcat în rantie călugărească (Sadov. VR, 1911, 8, 220, și 1923, 12, 298; Șez. 31, 13). Maram. Scutic [!]. V. șabana, laĭbăr, rasă 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
rántie, -i, s.f. – Scutec: „Un Dumnezău nou născut / În răntii e înfășurat” (Bârlea 1924 I: 129). – Cf. ucr. rantyh (MDA).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
rántie (-ti-e) s. f., art. rántia (-ti-a), g.-d. art. rántiei; pl. rántii, art. rántiile (-ti-i-)Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită RÁNTIE, rantii, s. f. Haină lungă și largă purtată peste îmbrăcăminte de către călugări. – Cf. ucr. r a n t u h.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)