Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele ram:

RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Din lat. ramus. Cf. ramură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


ram (rámuri), s. n. – Creangă. Lat. rāmus (Pușcariu 1428; Tiktin); pentru pl. n., cf. v. it. ramora (Caragață, BF, III, 47). După el, s-ar fi putut forma prin sing. analogic ramură (megl. ramură), s. f. (creangă), cf. Byck-Graur 29; Rosetti, II, 159; Graur, BL, V, 75; deși s-ar putea porni și de la lat. rāmŭla (REW 7033; Scriban). – Der. (în)rămura, vb. refl. (a se ramifica); rămurea, s. f. (ciupercă, Clavaria botrytis); rămuriș, s. n. (crengărie); rămuros, adj. (cu multe ramuri), pe care REW îl explică prin lat. rāmŭlōsus.Der. neol. ramifica, vb.; ramificați(un)e, s. f., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

RAM (abreviere de la Random Acces Memory) s. n. invar. Memorie a semiconductoarelor rapide accesibile pentru lecturare și scriere la microprocesoare.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ram n., pl. urĭ (lat. ramus). Trans. (1784). Azĭ neol. Rar. Ramură, creangă. Fig. Diviziune, parte.
Sursa: Dicționaru limbii românești

ram s. n., pl. rámuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RAMᾹYANA, epopee sanscrită, creată probabil în sec. 4 î. Hr. și atribuită poetului Vālmῑki. Compusă din c. 24.000 de distihuri, cuprinde povestirea peripețiilor prințului Rāma, a șaptea reîncarnare a lui Vișnu și a soției sale Sῑtā, fiica regelui Janaka; ei sunt reprezentați ca imaginea perfectă a omului-rege și a soției sale. Tradusă în numeroase dialecte locale, R. a fost extrem de populară în India și Asia de Sud-Est și a inspirat multe opere literare și artistice. Împreună cu „Mahabharata” este unul dintre cele două mari poeme epice în limba sanscrită ale Indiei antice.
Sursa: Dicționar enciclopedic

ram n. 1. ramură: teiul vechiu un ram întins-a EM.; 2. fig. diviziune, parte integrantă: ramul administrativ. [Lat. RAMUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Lat. ramus. Cf. ramură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Râm n. numele vechiu românesc al Romei: Papa de Râm.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a