Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele radio:

RÁDIO1- Element de compunere care indică referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică și care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RADIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1. „(relativ la) energia radiantă și radiații de diferite naturi”; 2. „(referitor la) undele electromagnetice și la aplicațiile lor”, „radiofonic”, „radiofonie”, „radiotelegrafie”. [Pron. -di-o-, var. radi-. / < fr., it., engl. radio-, cf. lat. radius – rază].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÁDIO s.n. 1. Instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie și de recepție folosite în acest scop. 2. Sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Instituție care dirijează problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].
Sursa: Dicționar de neologisme

RADI(O)- elem. „rază, unde, radiație, radioactivitate”. (< fr. radi/o/-, cf. lat. radius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RADIO1- v. radi(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÁDIO2 I. s. n. 1. instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie și de recepție folosit în acest scop. 2. sistemul și activitatea de difuzare a programelor prin radio2 (I, 1). 3. instituție care dirijează problemele referitoare la radio2 (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (I, 1). 3. referitor la radiația electromagnetică. (< fr. radio, germ. Radio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RÁDIO1- Element de compunere indicând referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁDIO1- Element de compunere care indică referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică și care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RADIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1. „(relativ la) energia radiantă și radiații de diferite naturi”; 2. „(referitor la) undele electromagnetice și la aplicațiile lor”, „radiofonic”, „radiofonie”, „radiotelegrafie”. [Pron. -di-o-, var. radi-. / < fr., it., engl. radio-, cf. lat. radius – rază].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÁDIO s.n. 1. Instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie și de recepție folosite în acest scop. 2. Sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Instituție care dirijează problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].
Sursa: Dicționar de neologisme

RADI(O)- elem. „rază, unde, radiație, radioactivitate”. (< fr. radi/o/-, cf. lat. radius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RADIO1- v. radi(o)-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme

RÁDIO2 I. s. n. 1. instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie și de recepție folosit în acest scop. 2. sistemul și activitatea de difuzare a programelor prin radio2 (I, 1). 3. instituție care dirijează problemele referitoare la radio2 (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (I, 1). 3. referitor la radiația electromagnetică. (< fr. radio, germ. Radio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rádio (-di-o) s. n., art. radióul; pl. radióuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

RÁDIO1- Element de compunere indicând referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁDIO2, radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio2 (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio2 (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio2 (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

radio - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul radie