Am găsit 9 definiții pentru cuvantul/cuvintele racan:

RACAN, Honorat de Bueil, senior de ~ (1589-1670), poet și militar francez. Unul dintre cei dintâi literați care scriu în manieră clasicistă („Ode sacre”).
Sursa: Dicționar enciclopedic


RĂCÁN, răcani, s. m. (Depr.) Recrut (în armată). – Probabil contaminare între rec[r]ut și râtan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

răcán, răcáni, s.m. (pop.; deprec.) 1. soldat (recrut). 2. pui de broască; linguraș.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

răcán (răcáni), s. m.1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicație se potrivește pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de „grosolănie, obiect necizelat”, care apare și în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre „a răcni” (Pușcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello „brotac”, sau din rac „cancer” (Scriban) este îndoielnică. Cf. it. rácano „șopîrlă”, racola „broască”, cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteț, racateț, Trans. racachici), s. m. (brotac): rachet, s. n. (cîntecul broaștei); răchițel, s. m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin și Candrea îl leagă în mod greșit de răgădui; răgălie (var. răgățină, răgățînă), s. f. (îngrămădire de lemne, bușteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ „corn”); radină (var. ratină), s. f. (Olt., tufă), cu același schimb din răgacerădașcă; rătăcană (var. rătăcanie), s. f. (Mold., mărăciniș urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s. f. pl. (Olt., Trans., rămuriș, crengi), de la aceeași rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s. f. pl. (rămuriș), var. cuvîntului anterior; răscoage, s. f. (răchițică, Epilobium angustifolium). Cf. rătăci.
Sursa: Dicționarul etimologic român

răcan, răcani s. m. 1. (mil., peior.) recrut. 2. (deț.) deținut nou venit în penitenciar.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

răcán m. (augm. d. rac, ca broscan orĭ broscoĭ d. broască, maĭ ales că tot d. rac vine și racateț și răcănel. Decĭ, epitetu glumeț de răcan e ca și cel de broscoĭ, adresat copiilor). Fam. Soldat noŭ, recrut. V. deșcă. V. și rîtan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

răcán (recrut) (fam.) s. m., pl. răcáni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

răcan m. 1. puiu de broască; 2. în graiul milităresc: soldat nou și prost (în opozițiune cu deșcă). [Onomatopee după strigătu-i rac-rac-rac ! de unde și răcăliciu, răcățel, racateț].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RĂCÁN, răcani, s. m. (Fam.) Recrut (în armată). – Contaminare între rec[r]ut și râtan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)