Am găsit 22 de definiții pentru cuvantul/cuvintele rabin:

RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. rabbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


RABÍN, rabíni, s. m. ~ (< ebr. rabbēnu)
Sursa: Dicționarul etimologic român

RÁBIN s.m. Șef religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [< pol. rabin, germ. Rabbiner < ebr. rabbi].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÁBIN s. m. șef religios la unei comunități mozaice. (< pol., fr. rabbin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rabín (rabíni), s. m. – Haham. Ebr. rabbenu, prin filiera pol. rabin.Der. rabinat, s. n.; rabinic, adj.; rabinism, s. n., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

RÁBIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „învățătorul, stăpânul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalități recunoscute ca o autoritate în domeniul religiei. Inițial o formulă de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit experților în materie de legislație; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoană calificată să ia decizii în materie de legi. Ei aveau, mai târziu, în sarcină, să hotărască conform legii rabinice, nu numai în probleme religioase, ci și în cele civile. Ulterior, cu excepția comunităților ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitățile pastorale, sociale, pedagogice și ecumenice ale r.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RABIN, Yitzak (1922-1995), om politic israelian. Lider al Partidului Laburist. Comandant al armatei israeliene în Războiul de 6 zile (1967). Ambasador al statului Israel în S.U.A. (1968-1973). Prim-min. (1974-1977; 1992-1995); ministru al Apărării (1984-1990). Rol important în procesul de pace din Orientul Apropiat și detensionarea relațiilor cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (acordurile din 1993, Washington și 1994, Cairo). Asasinat de un fanatic israelian. Premiul Nobel pentru pace (1994), împreună cu S. Peres și Y. Arafat.
Sursa: Dicționar enciclopedic

rábin m. (pol. rabin, fr. rabbin, it. rabbino, lat. rabbi, vgr. rabînos, d. ebr. [din aramaicu] rabbi, voc. d. rabb saŭ titlu onorific care precedează un nume proprŭ fără articul). Teolog ebraic: rabiniĭ care aŭ compus talmudu. Preut [!] jidănesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!rabín s. m., pl. rabíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rabin m. 1. învățătorul legii la Evrei; 2. capul spiritual și predicatorul unei comunități izraelite.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. rabbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RABÍN, rabíni, s. m. ~ (< ebr. rabbēnu)
Sursa: Dicționarul etimologic român

RÁBIN s.m. Șef religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [< pol. rabin, germ. Rabbiner < ebr. rabbi].
Sursa: Dicționar de neologisme

RÁBIN s. m. șef religios la unei comunități mozaice. (< pol., fr. rabbin)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

rabín (rabíni), s. m. – Haham. Ebr. rabbenu, prin filiera pol. rabin.Der. rabinat, s. n.; rabinic, adj.; rabinism, s. n., din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

RÁBIN (‹ pol., germ.; de la cub. ebr. rabbi „învățătorul, stăpânul meu”) s. m. Titlu conferit unei personalități recunoscute ca o autoritate în domeniul religiei. Inițial o formulă de respect, din sec. 1 d. Hr. devine un titlu oficial atribuit experților în materie de legislație; ulterior, utilizat pentru a desemna orice persoană calificată să ia decizii în materie de legi. Ei aveau, mai târziu, în sarcină, să hotărască conform legii rabinice, nu numai în probleme religioase, ci și în cele civile. Ulterior, cu excepția comunităților ultraortodoxe, modelul care s-a impus pune accentul pe activitățile pastorale, sociale, pedagogice și ecumenice ale r.
Sursa: Dicționar enciclopedic

RABIN, Yitzak (1922-1995), om politic israelian. Lider al Partidului Laburist. Comandant al armatei israeliene în Războiul de 6 zile (1967). Ambasador al statului Israel în S.U.A. (1968-1973). Prim-min. (1974-1977; 1992-1995); ministru al Apărării (1984-1990). Rol important în procesul de pace din Orientul Apropiat și detensionarea relațiilor cu Organizația pentru Eliberarea Palestinei (acordurile din 1993, Washington și 1994, Cairo). Asasinat de un fanatic israelian. Premiul Nobel pentru pace (1994), împreună cu S. Peres și Y. Arafat.
Sursa: Dicționar enciclopedic

rábin m. (pol. rabin, fr. rabbin, it. rabbino, lat. rabbi, vgr. rabînos, d. ebr. [din aramaicu] rabbi, voc. d. rabb saŭ titlu onorific care precedează un nume proprŭ fără articul). Teolog ebraic: rabiniĭ care aŭ compus talmudu. Preut [!] jidănesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

!rabín s. m., pl. rabíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rabin m. 1. învățătorul legii la Evrei; 2. capul spiritual și predicatorul unei comunități izraelite.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RÁBIN, rabini, s. m. Conducător religios al unei comunități mozaice, care interpretează dogmele religioase și conduce serviciile rituale. [Acc. și: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i n.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)