Am găsit 11 definiții pentru cuvantul/cuvintele răz:

RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din scr. raz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


RAZ s. n. curent foarte violent într-o traversare îngustă care face legătura între două mări. (< fr. raz)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

raz (rázuri),1. Unealta cioplitorului de piatră. – 2. Răzuitoare. Sl. razŭ „tăiș” (Tiktin), cf. sb. raz. S-a contaminat cu a arde „a răzui”, schimbînd într-un anumit fel semantismul cuvîntului sl., în așa fel încît der. exprimă mai curînd ideea de „a răzui” sau „a nivela” decît cea de „a tăia”. Der. răzui, vb. (a îndepărta un strat; a nivela); răzuitoare, s. f. (unealtă de ras); răzuitură, s. f. (radere); răzătoare, s. f. (unealtă cu care se rade); răzuș, s. n. (daltă, otic, răzuitoare, frînă la războiul de țesut; sapă); răzușe, s. f. (Trans., răzuitor); răzălui, vb. (a răzui), din mag. reszelni (Cihac, II, 623; Gáldi, Dict., 154); răzălău, s. m. (Mold., Banat, răzător).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) raz n., pl. urĭ (sîrb. râz, cormană, care răstoarnă pămîntu). Unealtă de răzuit zăpada saŭ gheața de pe lespezĭ, răzuitoare (o lopățică de fer [!] în vîrfu unuĭ băț). Răzuitoarea cu care măcelariĭ răzuĭe trunchĭurile orĭ dogariĭ doagele. Pîrghie, ghin, rangă, lom, drug cu un capăt lățit ca o daltă de scos petrele [!] din pavaj, de urnit greutățile (V. manelă și țapin) saŭ de făcut găurĭ înguste în pămînt. Bucată de lemn cu care se rad banițele umplute cu vîrf (V. răzătoare). Acțiunea de a rade vîrfu banițelor cu acest lemn: sporu ce-ĭ ĭeșea de la raz cînd îșĭ umplea dubla cu dichis (CL. 1910, 3, 77). V. răzătură.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) raz, ras, V. rad.
Sursa: Dicționaru limbii românești

raz s. n., pl. rázuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

raz n. răzătoare de dulgher. [V. rade].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din sb. raz.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RĂZ- v. răs-.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

RĂZ- v. răs-.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

răz-, V. răs-.
Sursa: Dicționaru limbii românești

Forme flexionare:

raz - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul rade

raz - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul rade

râz - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul râde

râz - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul râde