Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele rătăcit:

RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


rătăcít, -ă adj. Care a perdut [!] drumu: un drumeț rătăcit. Fig. Care are ideĭ false: anarhiștiĭ îs niște rătăcițĭ. Întunecat, turburat [!]: o minte rătăcită. Turburat, painjinit [!]: o privire rătăcită. Subst. Un rătăcit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

rătăcít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rătăcit a. 1. care a pierdut drumul mare; 2. înșelat în părerile sale; 3. turburat: ochi rătăciți.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RĂTĂCÍT, -Ă, rătăciți, -te, adj. 1. Care a greșit drumul sau a pierdut direcția; dezorientat. ♦ Fig. Care greșește prin purtări, prin atitudine; cu mintea întunecată. ♦ Fig. (Despre ochi, privire) Care se uită în gol, fără o țintă precisă; care exprimă nedumerire, nesiguranță, tulburare, absență. 2. Care s-a pierdut, s-a înstrăinat de ai săi; răzlețit. – V. rătăci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

rătăcit - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul rătăci