Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele rămas:

RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


rămás n. (d. rămîn. De aicĭ vine ung. ramasz, rest). Acțiunea de a rămînea. Rest, rămășiță (Vechĭ). Rămas bun, adiĭo, vorbe adresate la o plecare pe mult timp orĭ pe tot-de-a-una: a-țĭ lua rămas bun (a zice „rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos”).
Sursa: Dicționaru limbii românești

rămás, rămași, s.m. – Văduv. – Din rămâne (< lat. remanere) + -as; Din rom. provine magh. ramasz (Edelspacher cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

rămás (înv., pop.) s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămásuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rămas a. învins: a se da rămas. ║ n. 1. acțiunea de a rămânea: rămas bun, adio ! 2. rezultatul ei: rămășiță.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne, rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (înv.) Moștenire. – V. rămâne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne; rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (Înv.) Moștenire. – V. rămâne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

rămás n. (d. rămîn. De aicĭ vine ung. ramasz, rest). Acțiunea de a rămînea. Rest, rămășiță (Vechĭ). Rămas bun, adiĭo, vorbe adresate la o plecare pe mult timp orĭ pe tot-de-a-una: a-țĭ lua rămas bun (a zice „rămîĭ cu bine, rămîĭ sănătos”).
Sursa: Dicționaru limbii românești

rămás, rămași, s.m. – Văduv. – Din rămâne (< lat. remanere) + -as; Din rom. provine magh. ramasz (Edelspacher cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

rămás (înv., pop.) s. n., (rămășaguri, moșteniri) pl. rămásuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

rămas a. învins: a se da rămas. ║ n. 1. acțiunea de a rămânea: rămas bun, adio ! 2. rezultatul ei: rămășiță.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

RĂMÁS, (2, 3) rămasuri, s. n. 1. Faptul de a rămâne, rămânere. ◊ Expr. Rămas bun! sau bun rămas! formulă de salut adresată de o persoană care pleacă celui sau celor care rămân. A-și lua rămas bun = a se despărți de cineva, a pleca. De ajuns și de rămas = din plin, din belșug. 2. (Reg.) Rămășag. 3. (înv.) Moștenire. – V. rămâne.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

rămas - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul rămâne

rămas - Verb, Participiu pasiv - pentru cuvantul rămânea