PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păstúră, păstúri, s.f. (reg.) 1. șervet, ștergar, merindare. 2. năframă, broboadă. 3. catrință, fotă dinapoi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păstúră (-ri), s. f. – Partea din spate a catrinței. Origine necunoscută. Der. din pînzătură nu e posibilă (Tiktin; Candrea), iar cea din lat. expassus (Giuglea, RF, II, 56) este la fel de dificilă. După V. Buescu, R. Études roum., III, 163-66, din lat. *postūra ‹ post, formație care pare dificilă (-ūra se atașează de obicei la teme verbale).Sursa: Dicționarul etimologic român pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (‹ pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) păstúră f., pl. ĭ (cp. cu prestelcă, pestelcă). Trans. Fota din apoĭ [!]. Față de masă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!pắstură/păstúră s. f., g.-d. art. pắsturii/păstúriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
păstură f. Tr. catrință, fota din napoi. [Scurtat din pânzătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păstúră, păstúri, s.f. (reg.) 1. șervet, ștergar, merindare. 2. năframă, broboadă. 3. catrință, fotă dinapoi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păstúră (-ri), s. f. – Partea din spate a catrinței. Origine necunoscută. Der. din pînzătură nu e posibilă (Tiktin; Candrea), iar cea din lat. expassus (Giuglea, RF, II, 56) este la fel de dificilă. După V. Buescu, R. Études roum., III, 163-66, din lat. *postūra ‹ post, formație care pare dificilă (-ūra se atașează de obicei la teme verbale).Sursa: Dicționarul etimologic român pắstură (-ri), s. f. – Sediment, depunere de miere. – Var. (Banat) prestură. Origine îndoielnică. Dicționarele glosează foarte diferit acest cuvînt: „lăptișor alb cu care se hrănesc larvele de albină” (Damé); „excremente de albine moarte de dizenterie” (Tiktin); „miere de calitate inferioară, care se culege din flori mai puțin adecvate” (Scriban). Aceste interpretări diferite au condus la explicații diferite: din lat. pastūra „aliment” (‹ pascĕre „a paște”) după P. Papahagi, Notițe, 41; Pascu, I, 139; Scriban; (cf. REW împotrivă REW 6282); sau din lat. *pestŭla, din pestis „pestă”, după Tiktin, Pascu, Sufixe, 57 și Pascu, Beiträge, 11 (după Philippide, II, 727, în legătură cu alb. busturë). Probabil e vorba de un der. din lat. pistūra „măciniș”, luat inițial în sensul de „resturi, pleavă de la măciniș”.Sursa: Dicționarul etimologic român
1) păstúră (vest) și pắstură (est) f., pl. ĭ (lat. pastúra, nutriment, d. páscere, a paște). O substanță gălbuĭe, opacă și sólidă pe care albinele o adună din florĭ maĭ proaste și cu care se hrănesc la nevoĭe și o aruncă cînd aŭ mĭere destulă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) păstúră f., pl. ĭ (cp. cu prestelcă, pestelcă). Trans. Fota din apoĭ [!]. Față de masă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!pắstură/păstúră s. f., g.-d. art. pắsturii/păstúriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită păstură f. materie viscoasă din faguri cu care se nutrește oul de albină. [Lat. PASTURA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
păstură f. Tr. catrință, fota din napoi. [Scurtat din pânzătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PẮSTURĂ s. f. Polen floral adunat și depozitat de albine în celulele fagurilor, care servește ca hrană albinelor și puietului din stup. [Acc. și: păstúră] – Lat. pastura.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
păstura - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul păstură
păstură - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul păstură
păstură - Substantiv feminin, Vocativ, singular - pentru cuvantul păstură