PÁUZĂ, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporară a unei acțiuni, a unei mișcări, a unei activități; interval de timp cât durează această întrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fără pauză = continuu, neîntrerupt. ♦ (La școală) Recreație1. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzător valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea unei fraze muzicale și durata acestei întreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontală, mai lungă decât cratima, folosită ca semn de punctuație pentru a indica cititorului o oprire în lectură mai mare decât la virgulă sau pentru a separa două părți deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PÁUZĂ s.f. 1. Întrerupere momentană a unei acțiuni. ♦ Antract. 2. Semn muzical care indică o întrerupere de o anumită durată a frazei muzicale. ♦ Semn de punctuație de forma unei liniuțe orizontale, folosit pentru a arăta o oprire în lectură; timpul de oprire cerut de respirație la recitarea versurilor. [< lat., it. pausa, cf. gr. pause, germ. Pause].
Sursa: Dicționar de neologisme
PÁUZĂ s. f. 1. întrerupere momentană a unei acțiuni. ◊ reacție (2). ◊ antract. 2. semn convențional care indică o întrerupere pe o durată determinată a frazei muzicale. 3. semn de punctuație (-) pentru a arăta o oprire în lectură. 4. timpul de oprire cerut de respirație la recitarea versurilor. (< lat. pausa, fr. pause, germ. Pause)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*páuză f., pl. e (fr. pause; it. lat. pausa, d. vgr. paûsis. V. paus). Suspensiune, întrerupere, repaus: după o pauză, dușmaniĭ începură ĭar bombardamentu. Muz. Tăcere echivalentă cu o măsură. Semnu care se pune supt [!] linia a patra a portativuluĭ. V. soroacă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
páuză (pa-u-) s. f., g.-d. art. páuzei; pl. páuzeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pauză f. 1. întrerupere momentană a unei acțiuni: a face o pauză; 2. Muz. interval de timp, de durata unei măsuri; 3. în tipografie: trăsură de unire.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÁUZĂ, pauze, s. f. 1. Suspendare, oprire temporară a unei acțiuni, a unei mișcări, a unei activități; interval de timp cât durează această întrerupere; repaus. ◊ Loc. adv. Fără pauză = continuu, neîntrerupt. ♦ (La școală) Recreație1. ♦ (La spectacole) Antract. 2. (Concr.) Semn muzical, corespunzător valorilor de fraze de note, care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea unei fraze muzicale și durata acestei întreruperi. 3. (Concr.) Linie orizontală, mai lungă decât cratima, folosită ca semn de punctuație pentru a indica cititorului o oprire în lectură mai mare decât la virgulă sau pentru a separa două părți deosebite ale unui text. [Pr.: pa-u-] – Din lat. pausa, fr. pause, germ. Pause.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
păuzá, păuzéz, vb. I (înv. și reg.) 1. a se odihni, a se repauza, a poposi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păúză, păúze, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre prăjinile care, legate împreună la unul dintre capete, se așază pe vârful stogului de fân sau pe acoperișurile din paie; martac. 2. momâie, sperietoare (de păsări).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păúză (-ze), s. f. – Par, prăjină. – Var. (Olt.) păuș, (Mold.) pazie. Sb. *pauz, cf. pauznica „șipcă, leaț”, sl. ąza „legătură”. În Munt. și Olt.Sursa: Dicționarul etimologic român păúză f., pl. e (cp. cu pavăză). Vest. Crăngar (care poate fi și o simplă prăjină pusă ca vîntu să nu risipească claĭa). Cĭuhă, sperietoare de păsărĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești