pălc n. 1. regiment: oastea ’n pălcuri și ’n cete pe câmp orânduită AL.; 2. stol de păsări: cad Arabii ca și pălcuri risipite pe câmpie EM.; 3. ceată în genere: veniau pălcuri pălcuri. [Slav. PLŬKŬ, gloată, regiment (v. polc).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÂLC, pâlcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul, componența) Grup mic și neorganizat de oameni: p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. În pâlcuri sau pâlcuri-pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri. 2. (Înv.) Unitate militară la sfârșitul evului mediu, în Moldova și în Țara Românească. corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostași; stol, ceată. – Din sl. plŭkŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pâlc s. n., pl. pấlcuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PÂLC, pâlcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”, care arată felul, componența) Grup mic și neorganizat de oameni; p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊ Loc. adv. În pâlcuri sau pâlcuri- pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri. 2. (înv.) Unitate militară la sfârșitul Evului Mediu, în Moldova și în Țara Românească, corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostași; stol, ceată. – Din sl. plŭkŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)