PAIS, (El ~), cotidian spaniol de centru-stânga, fondat la Madrid (1976).
Sursa: Dicționar enciclopedic
PAIS, Ettore (1856-1939), istoric italian. Prof. univ. la Palermo, Pisa, Napoli și Roma. A ținut cursuri la Univ. din București. Lucrări de epigrafie, arheologie și istorie antică („Roma și România în Antichitate”, „Istoria Italiei antice”, „Istoria Romei în timpul războaielor punice”, „Istoria antică”). M. de onoare al Acad. Române (1924).Sursa: Dicționar enciclopedic
PĂÍȘ, păișuri, s. n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de păioase care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. – Pai + suf. -iș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păíș și păĭúș n., pl. e și urĭ (d. paĭ). Cantitate de paĭe (rămase după seceriș, treĭerat orĭ puse la un loc): un coșar învălit [!] cu păiș. Numele maĭ multor plante graminee: 1. aira caespitósa (numită și ĭarba bălțiĭ, pipiriguță saŭ tîrsoacă, din care se fac și măturĭ), 2. festuca ovina, 3. stipa capillata (numită și năgară), 4. agróstis álba ș. a. V. hălăcĭugă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
păíș (pop.) s. n., pl. păíșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită păiș n. paie rămase pe câmp după seceriș.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂIȘ, păișuri, s. n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de păioase care se găsesc în vegetația pajiștilor naturale. – Pai + suf -iș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)