Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele păgân:

PAGAN, vechi oraș, azi în Uniunea Myanmar, pe fl. Irrawaddy, fundat c. 849; c. 2,8 mii loc. Capitala țării în sec. 11-13. Important centru religios budist. Numeroase monumente (temple, palate, pagode, unele restaurate în perioada 1977-1981).
Sursa: Dicționar enciclopedic

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie decât cea creștină sau care nu are nici o religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. Adj. Care aparține unei religii politeiste sau cultului civilizației antice greco-romane sau care se referă la antichitatea greco-romană; p. restr. turcesc. 3. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 4. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. 5. Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


păgấn adj. m., s. m., pl. păgấni; adj. f., s. f. păgấnă, pl. păgấne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

păgân m. 1. cel ce adoră mai mulți zei; 2. epitet aplicat de popor neamurilor necreștine (Turci, Ovrei) sau neortodoxe (Armeni, Litfani, Nemți, Unguri): 3. fig. om crud și nelegiuit: inimi rele de păgâni AL. [Lat. PAGANUS, sătean (locuitorii dela țară sustrăgându-se influenței creștinismului triumfător în orașe: de unde sensul religios de necreștin sau idolatru)]. ║ a. 1. relativ la cultul idolilor: religiune păgână; 2. adorator de zei falși: popoare păgâne; 3. fig. cumplit: căci te iubeam cu ochi păgâni și plini de suferinți EM.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PĂGẤN, -Ă, păgâni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care se închină zeilor sau idolilor; idolatru; p. ext. nume dat de creștini celor care sunt de altă religie; p. restr. turc, mahomedan. 2. S. m. și f. Nume dat de creștini persoanelor care nu au nicio religie, care nu cred în Dumnezeu sau care nu au primit botezul; ateu. 3. Adj. Care aparține cultului idolilor sau zeilor; p. restr. turcesc. 4. S. m. și f. Persoană care se abate de la dogmele religiei (creștine); eretic. 5. S. m. și f. Fig. Om rău la suflet, crud, nemilos. ♦ Adj. Pătimaș, sălbatic, cumplit. – Lat. paganus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

păgấn - Formă unică - pentru cuvantul păgấn