PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care crește în pădure sau într-un loc necultivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ◊ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păduréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame: mere pădurețe. V. coricov.
Sursa: Dicționaru limbii românești
păduréț, -eață, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + -eț.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
păduréț adj. m., pl. păduréți; f. pădureață, pl. păduréțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pădureț a. 1. de pădure; 2. sălbatic, acru: mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂDURÉȚ, -EÁȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructuferi) Care crește în pădure sau într-un loc neculivat; sălbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore pădureț (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ♦ Expr. A se sătura (de cineva sau de ceva) ca de mere pădurețe = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. ◊ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, sălbatic. – Pădure + suf. -eț.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)