PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (Înv. și reg.) Păstor, cioban. – Din lat. pecorarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
păcurár1, păcurári, s.m. 1. (înv. și reg.) cioban, păstor. 2. (reg.) văcar, bouar, porcar. 3. (reg.) ciocârlan. 4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. – 2. Ciocîrlie. – Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu, Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326), cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de cioban (Caracostea, Mitt. Wien, 106; Pușcariu, Lr., 201); se păstrează mai ales în Trans. – Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc); păcurărește, adv. (ciobănește); păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din rom. provine mag. pakular (Candrea, Elemente, 400; Edelspacher 21).Sursa: Dicționarul etimologic român 1) păcurár m. (d. păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) păcurár m. (lat. pecorarĭus, d. pecus, pécoris, vită; mrom. picurar, it. pecorajo, pecoraro, sic. pikuraru, pg. pegureiro. D. rom vine ung. pakulár. V. pecuniar). Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
păcurár, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
păcurár (reg.) s. m., pl. păcuráriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură: cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (înv. și reg.) Păstor, cioban. – Lat. pecorarius.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. – Păcură + suf. -ar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)