PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a purcea, purcele s. f. 1. tejghea, bar. 2. (intl., înv.) casă de bani.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
purceá și purcícă f., pl. cele (lat. it. porcella. V. purcel). Scroafa mică (în stare de puĭ). Vest. Scroafă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
purceá/purcícă s. f., art. purceáua/purcíca, g.-d. art. purcélei; pl. purcéle, art. purcéleleSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită purceà f. femeiușca porcului: a lua purceaua de coadă, fam. a se îmbăta. [Lat. PORCELLA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PURCEÁ, -ÍCĂ, purcele, s. f. 1. Puiul de sex feminin al scroafei; p. gener. scroafă (tânără). ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă (sau de nas) = a se îmbăta. 2. (Art.) Numele unui joc de copii la care unul dintre jucători împinge cu un baston o minge, o bilă, un os etc., în timp ce ceilalți jucători caută să-i împiedice cu bastoanele trecerea; p. restr. minge, popic etc. care servește la acest joc. – Lat. porcella.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)