PUNCTUAȚIÚNE s. f. v. punctuație.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PUNCTUAȚIÚNE s.f. v. punctuație.
Sursa: Dicționar de neologisme
*punctuațiune f. (d. punctuez; fr. ponctuation). Gram. Arta și modu de a punctua. Semnele pin [!] care punctuezĭ, pin care separĭ propozițiunile ș. a. și care sînt: punctu (.), virgula (,), doŭă puncte (:), punct și virgulă (;), semnu întrebăriĭ (?), al exclamăriĭ (!), semnele citațiuniĭ („”), parenteza ([ ]) și punctele suspensiuniĭ (...). – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești
punctuați(un)e f. 1. arta și modul de a punctua; 2. semne ce servesc a marca punctuațiunea.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PUNCTUAȚIÚNE s. f. v. punctuație.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)