PUIÉT, (1, 2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. Mulțime de pui1 (I 1, 2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a puiét1 (plantă tânără) s. m., pl. puiéțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
puiét2 (mulțime de pui de animale) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PUIÉT, (1,2) s. n., (3) puieți, s. m. (Cu sens colectiv) 1. S. n. 2. Mulțime de pui1 (11,2). ♦ Pești mici (în prima lor perioadă de viață) servind adesea la repopularea apelor naturale. 2. S. n. Larve (de albine). 3. S. m. Plante lemnoase tinere care se transplantează în altă parte; p. gener. plante tinere. [Pr.: pu-iet] – Pui1 + suf. -et.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) puiéț, puiéți, s.m. și puiețe, s.n. (reg.) 1. (s.m.) scândura de jos a ferestrei. 2. (s.n.) sertăraș.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
puĭéț m. (d. puĭ). Copăcel tînăr de transplantat: puĭețĭ de brad.
Sursa: Dicționaru limbii românești