PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a puĭándru, -dră s., pl. ĭendri, ĭendre, ca măcălendri. Puĭ maĭ mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a puĭándru, -dră s., pl. ĭendri, ĭendre, ca măcălendri. Puĭ maĭ mare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndriiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
PUIÁNDRU, puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)