Am găsit 30 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pui:

PUI1, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din scr. pulja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

púi (púi), s. m.1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s. m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s. m. (cățelandru; arpagic); puiag, s. n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s. f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s. m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s. n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s. f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s. f. (puică, iubită); puiete, s. m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s. m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s. n. (împerechere); puiță, s. f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka.Cf. pulă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) puĭ m., pl. tot așa (lat. *púlleus, îld. pŭllus, puĭ; it. sp. pg. pollo, pv. pol; fr. poule, găină). Animal de curînd născut, vorbind de păsărĭ și animale sălbatice (maĭ rar despre cele domestice și ironic de Jidanĭ și Țiganĭ): puĭ de găină, de vrabie, de vultur, de leŭ, de șarpe (puĭu de cal se cheamă „mînz”), puĭ de Jidan. În special, găină saŭ cocoș în primele lunĭ de la naștere: cĭorbă de puĭ. Copac (pom) abea [!] răsărit. Cuvînt de dezmerdare [!] copiilor: stăĭ, puĭule. Coltuc, pernă mică. Pl. Înfloriturĭ cusute la cămășile țărăneștĭ. Asperitățĭ care se fac pe dosu palmeĭ din cauza friguluĭ și necurățeniiĭ. Fam. Un puĭ de bețiv, mare bețiv. Un puĭ de Român, un Român robust. Un puĭ de ger, mare ger. Un puĭ de somn, somn de-a binele [!]. Puĭ de lele, bastard orĭ haĭmana orĭ ștrengar. Puĭ de bodaproste, copil de cerșitor. A muri ca un puĭ de găină, a muri foarte ușor, ca cum aĭ adormi. Prov. Vrabĭa tot puĭ rămîne, oameniĭ micĭ la trup par tinerĭ, deși-s bătrînĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) púĭ, pus, V. pun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PUI, com. în jud. Hunedoara, situată în E depr. Hațeg, pe cursul superior al râului Strei, în zona de confl. cu Râu Bărbat; 4.609 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele P. și Băiești) și halte de c. f. (în satele Ponor și Rușor). Zăcăminte de bauxită în arealul satelor Ohaba-Ponor și P. Expl. de calcar (Ohaba-Ponor). Expl. și prelucr. lemnului; mat. de constr. Pe terit. satului Hobița au fost descoperite vestigiile unei villa rustica (turn, hală, edificiu, toate înconjurate de un zid de incintă) și un cuptor de ars ceramică. Satul P. este atestat documentar în 1447, se află biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18). În arealul com. P. se află peștera Ohaba-Ponor (Șura Mare), declarată rezervație geologică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pui1/pui-púi interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pui2 (ființă, obiect mic, monedă, acțiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pui3 (cusătură) s. m. pl., art. púii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puí4 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. puiéște, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 să puiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puì v. în agricultură: a rupe puii de la rădăcină.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUI1, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în frimă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUI3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUI1, pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din scr. pulja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUÍ3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg.; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

púi (púi), s. m.1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s. m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s. m. (cățelandru; arpagic); puiag, s. n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s. f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s. m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s. n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s. f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s. f. (puică, iubită); puiete, s. m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s. m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s. n. (împerechere); puiță, s. f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka.Cf. pulă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) puĭ m., pl. tot așa (lat. *púlleus, îld. pŭllus, puĭ; it. sp. pg. pollo, pv. pol; fr. poule, găină). Animal de curînd născut, vorbind de păsărĭ și animale sălbatice (maĭ rar despre cele domestice și ironic de Jidanĭ și Țiganĭ): puĭ de găină, de vrabie, de vultur, de leŭ, de șarpe (puĭu de cal se cheamă „mînz”), puĭ de Jidan. În special, găină saŭ cocoș în primele lunĭ de la naștere: cĭorbă de puĭ. Copac (pom) abea [!] răsărit. Cuvînt de dezmerdare [!] copiilor: stăĭ, puĭule. Coltuc, pernă mică. Pl. Înfloriturĭ cusute la cămășile țărăneștĭ. Asperitățĭ care se fac pe dosu palmeĭ din cauza friguluĭ și necurățeniiĭ. Fam. Un puĭ de bețiv, mare bețiv. Un puĭ de Român, un Român robust. Un puĭ de ger, mare ger. Un puĭ de somn, somn de-a binele [!]. Puĭ de lele, bastard orĭ haĭmana orĭ ștrengar. Puĭ de bodaproste, copil de cerșitor. A muri ca un puĭ de găină, a muri foarte ușor, ca cum aĭ adormi. Prov. Vrabĭa tot puĭ rămîne, oameniĭ micĭ la trup par tinerĭ, deși-s bătrînĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) púĭ, pus, V. pun.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PUI, com. în jud. Hunedoara, situată în E depr. Hațeg, pe cursul superior al râului Strei, în zona de confl. cu Râu Bărbat; 4.609 loc. (2003). Stații de c. f. (în satele P. și Băiești) și halte de c. f. (în satele Ponor și Rușor). Zăcăminte de bauxită în arealul satelor Ohaba-Ponor și P. Expl. de calcar (Ohaba-Ponor). Expl. și prelucr. lemnului; mat. de constr. Pe terit. satului Hobița au fost descoperite vestigiile unei villa rustica (turn, hală, edificiu, toate înconjurate de un zid de incintă) și un cuptor de ars ceramică. Satul P. este atestat documentar în 1447, se află biserica Pogorârea Duhului Sfânt (sec. 18). În arealul com. P. se află peștera Ohaba-Ponor (Șura Mare), declarată rezervație geologică.
Sursa: Dicționar enciclopedic

pui1/pui-púi interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pui2 (ființă, obiect mic, monedă, acțiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pui3 (cusătură) s. m. pl., art. púii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puí4 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. puiéște, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 să puiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puì v. în agricultură: a rupe puii de la rădăcină.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUI1, (I) pui, s. m., interj. I. S. m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ◊ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ◊ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ◊ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în frimă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.; la pl.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcațiune mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii1 (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUI2, pui, s. m. Puișor2. – Din sb. pulja.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUI3, pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui1. [Var.: puiá vb. I] – Din pui1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

pui - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul pune

pui - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul pune

pui - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul pune

pui - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul pune