PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pufăitúră și -uitúră f., pl. ĭ. Rezultatu pufăiriĭ: se auzeaŭ pufăiturile unuĭ tren.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pufăitúră (-fă-i-) s. f., g.-d. art. pufăitúrii; pl. pufăitúriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită PUFĂITÚRĂ, pufăituri, s. f. Pufăit. [Pr.: -fă-i-] – Pufăi + suf. -tură.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)