Am găsit 51 de definiții pentru cuvantul/cuvintele puf:

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitențe a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf.Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s. n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s. f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s. f. (bufnit, suflu); pufnet, s. n. (bufnit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf (púfi), s. m.1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj.Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf s. n. sg. (deț.) țigară.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ [!] și micĭ care acopere [!] pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese [!] din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele [!]. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) puf ! interj. care arată suflarea. De ex.: auzind pașĭ, el puf în lumînare = stinse lumînarea (rudă cu puf 1 și cu buf).
Sursa: Dicționaru limbii românești

puf1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf3 (perișor la plante/la animale, pene mici) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf ! int. ce exprimă sgomotul surd ce face un corp căzând.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

puf n. 1. fulgi ușori de gâscă cu cari se umple perne; 2. primii fulgi ai păsărilor; 3. Bot. V. pufaiu. [Rus. PUHŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitente a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf= a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitențe a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf.Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s. n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s. f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s. f. (bufnit, suflu); pufnet, s. n. (bufnit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf (púfi), s. m.1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj.Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf s. n. sg. (deț.) țigară.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ [!] și micĭ care acopere [!] pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese [!] din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele [!]. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) puf ! interj. care arată suflarea. De ex.: auzind pașĭ, el puf în lumînare = stinse lumînarea (rudă cu puf 1 și cu buf).
Sursa: Dicționaru limbii românești

puf1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf3 (perișor la plante/la animale, pene mici) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf ! int. ce exprimă sgomotul surd ce face un corp căzând.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

puf n. 1. fulgi ușori de gâscă cu cari se umple perne; 2. primii fulgi ai păsărilor; 3. Bot. V. pufaiu. [Rus. PUHŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitente a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf= a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitențe a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

puf interj. – Imită forăitul. Creație expresivă, cf. buf, uf.Der. pufăi (var. pufui), vb. (a (s)forăi; a pufni, a fuma pipă); pufai, s. n. (prahiță, Lycoperdon communis); pufăios, adj. (puhav); pufni, vb. (a pufăi; a izbucni în rîs), cf. bufni; pihăi, vb. (a forăi); pifăi, vb. (a fuma); pufnitură, s. f. (forăit, bufnet); pufăit (var. pufuit), s. f. (bufnit, suflu); pufnet, s. n. (bufnit).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf (púfi), s. m.1. Pene mici și moi. – 2. Perișor. – 3. Obiect care servește la pudrat. – Mr. puh. Sl. puchŭ (Cihac, II, 298), cf. bg., slov. puh. Se confundă cu rădăcina expresivă a lui puf, interj.Der. pufos, adj. (moale, afînat); pufărie, s. f. (saltea de puf); pufuliță, s. f. (plantă, Epilobium hirsutum); împufat, adj. (afînat).
Sursa: Dicționarul etimologic român

puf s. n. sg. (deț.) țigară.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

1) puf n., pl. urĭ (vsl. puhŭ, rus. nsl. puh, puf, din rădăcina imitativă puh = rom. puf 2, care există maĭ în toate limbile. V. pufnesc, zăpușesc). Pene supțirĭ [!] și micĭ care acopere [!] pîntecele păsărilor: cu pufu de gîscă se umple pernele. Primele pene cu care păsările ĭese [!] din oŭă. Un fel de păr foarte fin cu care-s acoperite unele fructe, maĭ ales persicele [!]. Un fel de cĭupercă numită și pufaĭ și gogoașă. (V. gogoașă).
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) puf ! interj. care arată suflarea. De ex.: auzind pașĭ, el puf în lumînare = stinse lumînarea (rudă cu puf 1 și cu buf).
Sursa: Dicționaru limbii românești

puf1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf2 (plantă, gogoașă de mătase) s. m., pl. pufi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf3 (perișor la plante/la animale, pene mici) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf4 (obiect de toaletă, scaun) s. n., pl. púfuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

puf ! int. ce exprimă sgomotul surd ce face un corp căzând.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

puf n. 1. fulgi ușori de gâscă cu cari se umple perne; 2. primii fulgi ai păsărilor; 3. Bot. V. pufaiu. [Rus. PUHŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PUF1 interj. Cuvânt care redă zgomotul produs de eliminarea bruscă și cu intermitente a aerului (pe nări, pe gură), de lovirea în cădere a unui corp de o suprafață moale etc. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF2, (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf= a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf2 (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badminton. – Din bg., sb. puh.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PUF3, pufuri, s. n. Scaun scund, fără spătar, de formă cilindrică, capitonat sau făcut din material plastic umplut cu aer. – Din fr. pouf.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)