Am găsit 5 definiții pentru cuvantul/cuvintele puști:

PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


púști (púști), s. m.1. (Înv.) Pederast, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștu „golan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s. m. (tînăr, copil); puștancă, s. f. (fată); puștime, s. f. (mulțime de copii); pușlău, s. m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s. f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s. f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat.
Sursa: Dicționarul etimologic român

puștĭ și pușchĭ m., pl. tot așa (turc. pers. pușt). Obscen. Tînăr foarte corupt. Băĭat de vre-o 14-15 anĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

puști (fam.) s. m., art. púștiul; pl. puști, art. púștii
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

PUȘTI, puști, s. m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. pușt „desfrânat”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

Forme flexionare:

puști - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul pușcă

puști - Substantiv feminin, Nominativ-Acuzativ, plural, nearticulat - pentru cuvantul pușcă

puști - Substantiv feminin, Genitiv-Dativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul pușcă

puști - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul pușca

puști - Verb, Indicativ, prezent, persoana a II-a, singular - pentru cuvantul pușca