PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la pl.) culegere formată din 151 de astfel de imnuri, cuprinsă în Vechiul Testament și care alcătuiește Psaltirea. 2. Imn, cântec (de factură religioasă); poezie (lirică). – Din sl. psalmŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a psalm (psálmi), s. m. – Imn religios.- Var. înv. psalom. Mgr. ψαλμός (Murnu 48), în parte prin intermediul sl. psalŭmŭ, psalomŭ. – Der. psalmist, s. m., din lat. psalmista, sec. XVIII; psălmui, vb. (a cînta psalmi); psalt, s. m. (cantor), din ngr. ψαλτης, mr. psaltu; protopsalt, s. m. (primul cantor), din ngr. πρωτοψᾶλτης (Gáldi 224); psalmodie, s. f. (cîntare monotonă a psalmilor), din fr. psalmodie; psalmodia, vb., din fr. psalmodier; psalterion, s. n. (vechi instrument muzical), din mgr. ψαλτήριον, cf. sl. psalŭtyrja; psălție, s. f. (slujba de cîntăreț); psaltire, s. f. (colecție de psalmi), din ngr. ψαλτήριον; psaltichie, s. f. (muzică vocală orientală), din ngr. ψαλτιϰή.Sursa: Dicționarul etimologic român
psalm m. (ngr. și vgr. psalmós, d. psállo, cînt din harpă orĭ din chitară; lat. psalmus). Cîntec din Biblie compus de David, după cum se crede. – Vechĭ și psálom și psalóm (vsl. psalmŭ, psalŭmŭ, psalomŭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești
psalm s. m., pl. psalmiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită psalm m. cântec sacru compus (se crede) de regele David. [Gr. mod.].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la pl.) culegere formată din 151 de astfel de imnuri, cuprinsă în Vechiul Testament și care alcătuiește Psaltirea. 2. Imn, cântec (de factură religioasă); poezie (lirică). – Din sl. psalmŭ.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)