PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse întrebuințări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism la săritura în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5- 7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea altădată măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a prăjínă (prăjíni), s. f. – 1. Par, bîrnă. – 2. Măsură de lungime, valora 5,899 m în Munt. și 6,69 m în Mold. – 3. Lungan, sperietoare. Bg. prăžina, păržina (Cihac, II, 286; Tiktin; Conev 50 și 66). Rut. prážina pare să provină din rom. (Cnadrea, Elemente, 404). – Der. prăștină, s. f. (Mold., prăjină), probabil prin contaminare cu prăștilă.Sursa: Dicționarul etimologic român
prăjínă f., pl. ĭ (vsl. prŭžina, prăjină; ceh. pružina; ung. porong. V. prăștină și sprijin). Par supțire [!] și înalt: un steag în vîrfu uneĭ prăjinĭ. O veche măsură de lungime agrară (6 m. 69 în Mold., 5 m. 90 în Munt.). O măsură agrară actuală în lungime de 3 m. 75 (12 palme, numită și bucată de prăjină dacă se socotește îndoitu eĭ ca adevărata prăjină (Mold.). Fig. Iron. Dîrjală, toroapă, cocîrlă, om înalt și slab. S´a fudulit de nu-ĭ maĭ ajungĭ cu prăjina la nas, a rîdicat [!] nasu foarte sus de fudulie. V. pătăchie, manelă, drug, raz 1.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prăjínă s. f., g.-d. art. prăjínii; pl. prăjíniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prăjină f. 1. bucată lungă de lemn de grosime mijlocie; 2. veche măsură agrară în valoare de 3 stânjeni; 3. fig. persoană înaltă și subțire: o prăjină de om. [Bulg. PRŬJINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRĂJÍNĂ, prăjini, s. f. 1. Bucată de lemn lungă și subțire, de obicei folosită pentru a fixa sau a susține ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prăjina la nas, se spune despre un om încrezut, înfumurat. A paște (pe cineva) cu prăjina = a urmări (pe cineva) pentru a-i face rău. A lua (pe cineva) cu prăjina = a alunga (pe cineva). ♦ Epitet depreciativ pentru o persoană foarte înaltă (și slabă). 2. Tijă lungă (de metal) cu diverse utilizări (tehnice). 3. Bară de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosită în atletism cu ajutorul căreia sportivii execută sărituri în înălțime; probă atletică practicată cu acest instrument. 4. Veche unitate de măsură pentru lungimi, echivalentă cu circa 5-7 metri; veche unitate de măsură pentru suprafețe, egală cu circa 180-210 metri pătrați. ♦ (Concr.) Instrument cu care se făcea în trecut măsurătoarea acestor lungimi și suprafețe. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)