PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul2(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților. Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul sl. prologŭ. Este dubletul lui proplog (pl. -uri), s. n. (prefață), der. prologa, vb. (a scrie un prolog).Sursa: Dicționarul etimologic român *prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într´o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într´un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prológ1 (actor) (rar) s. m., pl. prológiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prológ2 (parte introductivă) s. n., pl. prológuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PROLÓG1, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul2(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților. Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul sl. prologŭ. Este dubletul lui proplog (pl. -uri), s. n. (prefață), der. prologa, vb. (a scrie un prolog).Sursa: Dicționarul etimologic român *prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într´o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într´un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prológ1 (actor) (rar) s. m., pl. prológiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prológ2 (parte introductivă) s. n., pl. prológuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PROLÓG1, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PROLÓG1, prologi, s. m. Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a prológ, proloáge, s.n. (înv.) carte care cuprinde viețile sfinților; prologar; biografia unui sfânt.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PROLÓG s.m. (Lit.) Actor care recita prologul unei piese de teatru (mai ales în teatrul antic). [< lat. prologus, cf. fr. prologue, it. prologo].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG s.n. 1. Parte a unei piese de teatru antice în care se prezenta subiectul. 2. Parte care servește ca introducere la o piesă de teatru, la un roman etc.; (p. ext.) introducere, prefață. [Cf. fr. prologue, it. prologo, lat. prologus, gr. prologos < pro – înainte, logos – vorbire].
Sursa: Dicționar de neologisme
PROLÓG1 s. m. (la romani) actor care recita prologul2(1) unei piese de teatru. (< lat. prologus, fr. prologue)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PROLÓG2 s. n. 1. parte a unei piese de teatru antice în care se expunea subiectul. 2. parte introductivă a unei opere literare, muzicale sau dramatice care prezintă evenimentele ce premerg acțiunea; (p. ext.) introducere, prefață. (< fr. prologue, lat. prologus, gr. prologos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
prológ (-oáge), s. n. – Viața sfinților. Ngr. πρόλογος, în parte prin intermediul sl. prologŭ. Este dubletul lui proplog (pl. -uri), s. n. (prefață), der. prologa, vb. (a scrie un prolog).Sursa: Dicționarul etimologic român *prológ n., pl. oage și urĭ (vgr. prólogos, d. pro, înainte, și lógos, cuvînt. V. ana-, cata-, dia-. epi- și mono-log). Într´o pĭesă muzicală saŭ teatrală, introducere care prepară restu pĭeseĭ: proloagele luĭ Plaut și Terențiŭ. Într´un romanț, descrierea unor evenimente anterioare evenimentelor care fac parte din opera propriŭ zisă (V. epilog). – Vechĭ (după vsl. prologŭ), biografia unuĭ sfînt.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prológ1 (actor) (rar) s. m., pl. prológiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prológ2 (parte introductivă) s. n., pl. prológuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prolog n. mică piesă ce precede o operă dramatică.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PROLÓG1, prologi, s. m. (Rar) Actor care, la romani, recita prologul2 unei piese de teatru. – Din lat. prologus, fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PROLÓG2, prologuri, s. n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scenă și în care se expunea subiectul și se făcea apel la bunăvoința spectatorilor. 2. Parte introductivă a unei opere literare, dramatice sau muzicale care prezintă evenimentele premergătoare acțiunii sau elemente care îi înlesnesc înțelegerea; p. ext. introducere, prefață. – Din fr. prologue.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)