Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele progres:

PROGRÉS, (2) progrese, s. n. 1. Dezvoltare, în linie ascendentă; mers înainte, evoluție. 2. Dezvoltare, schimbare în bine datorită căreia se ajunge la un rezultat scontat ori se atinge un anumit scop. – Din fr. progrès, lat. progressus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PROGRÉS s.n. 1. Trecere de la o stare inferioară la una superioară, de la vechi la nou; mers înainte, propășire. 2. Dezvoltare, desăvârșire. [< fr. progrès, it. progreso, cf. lat. progressus].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROGRÉS s. n. 1. dezvoltare ascendentă; trecere de la o stare inferioară la una superioară, de la vechi la nou; mers înainte, propășire. 2. dezvoltare, desăvârșire. (< fr. progrès, lat. progressus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*progrés n., pl. e (lat. progressus, d. prógredi, a înainta. V. grad, con- și re-gres). Mers în ainte [!], înaintare, întărire: progresu uneĭ armate pe cîmpu de luptă, progresu uneĭ inundațiunĭ, uneĭ boale, unuĭ școlar la studiĭ. Dezvoltarea civilizațiuniĭ și culturiĭ: progresele statelor scandinave. A face progres orĭ progrese, a progresa. V. decadență.
Sursa: Dicționaru limbii românești

PROGRÉS (‹ fr., it., lat.; {s} pro-2 + lat. gressus „pășire”) s. n. Etimologic înseamnă mers înainte. În sens obișnuit, cu intenție valorizatoare, orice transformare graduală dinspre mai puțin bine spre mai bine. În sens absolut, credință potrivit căreia epocile ulterioare prezintă îmbunătățiri în raport cu cele anterioare, iar omenirea cunoaște o perfecționare graduală. Credința în p. este caracteristică gândirii filozofice din sec. 18 iluminist (Voltaire, Condorcet, Kant); Hegel, într-o viziune a istoriei ca realitate progresivă a principiilor raționale, a teoretizat p., în mod global, ca o înaintare temporală a popoarelor, de la cea mai primitivă societate la cea mai avansată; la fel de importantă a fost ideea de p. pentru Compte, Marx și Spencer. Dar nu întotdeauna filozofii au fost atât de optimiști în privința ideii de p. De altfel, p. este un concept modern, ale cărui origini nu merg mai departe de concepția creștină medievală despre providență. Este important să distingem între p. științific și p. tehnologic, unde îmbunătățirile în domenii ca tratamentul medical, mijloacele de transport, teoriile științifice etc., sunt relativ ușor de stabilit, și p. moral și spiritual, care ridică profunde probleme filozofice privind natura fericirii și moralității: nu este deloc evident că noi suntem mai fericiți, mai morali sau mai pioși, mai puțin dogmatici sau mai toleranți decât înaintașii noștri. ♦ Mers înainte, propășire; dezvoltare. ◊ P. economic = ameliorarea performanțelor globale ale funcționării unei economii naționale, care se concretizează în îmbunătățirea calității vieții populației. ♦ Creștere.
Sursa: Dicționar enciclopedic

progrés (pro-gres) s. n., (rezultate) pl. progrése
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

progres n. 1. mișcare, mers înainte: progresul unui flagel; 2. fig. creștere, augmentare în bine sau rău: progresele științei; 3. (absolut) mișcare progresivă a civilizațiunii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROGRÉS, (2) progrese, s. n. 1. Dezvoltare, în linie ascendentă; mers înainte, evoluție. 2. Dezvoltare, schimbare în bine datorită căreia se ajunge la un rezultat scontat ori se atinge un anumit scop. – Din fr. progres, lat. progressus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)