Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele procură:

PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurer, lat. procurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROCURÁ vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

procurá (a ~) vb., ind. prez. 3 procúră
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

procurà v. 1. a face să capete: a procura un post; 2. a fi cauza, a produce: macul procură somnul; 3. a obține cu oarecari greutăți: a-și procura o carte rară.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurér, lat. procurare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure].
Sursa: Dicționar de neologisme

PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*procúră f., pl. ĭ, ca prescurĭ (it. procura, d. procurare, a îngriji de afacerile altuĭa; rus. prokúra, germ. prokura. V. cură). Împuternicire dată altuĭa de a lucra în numele tăŭ. Actu autentic (hîrtia) pin [!] care se arată că se acordă această împuternicire. V. autorizare, mandat, plenipotență.
Sursa: Dicționaru limbii românești

procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

procură f. 1. putere dată altuia de a lucra în numele său; 2. act prin care se dă această putere.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică și poate acționa în numele acesteia; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)