Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele proțap:

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

proțáp (-pi), s. m.1. Crăcană, băț, par cu două sau mai multe brațe. – 2. Crăcană care servește ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Țăpușă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oiște, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băț, par, țeapă. Bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proțăpel, s. f. (japiță la car); proțăpi, vb. (a fixa, a înțepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).
Sursa: Dicționarul etimologic român

proțáp n., pl. urĭ și e (vsl. procĭepŭ, id. [procĭepiti, a despica]; sîrb. procep, bg. procep, și procapa. V. țeapă). Prăjină despicată la un capăt ca să poțĭ fixa ceva acolo. Cu rogojina´n cap și cu jalba´n proțap. V. jalbă. Oiște de înjugat boiĭ, pĭesa de lemn care e înțepenită în car cu capătu eĭ despicat și poartă jugu în cel-lalt capăt (V. tînjală și rudă 2). Butuc orĭ prăjină cu care fixezĭ un lucru care se mișcă (de ex., o moară de vînt), căluș (de pus în gură ca să nu maĭ poțĭ mișca fălcile și să vorbeștĭ) ș. a. Bucățică de lemn despicat care se prindea în păru unuĭ școlar netuns p. a-l sili să se tundă. Frigare despicată: crap la proțap. V. țăcălie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

proțáp s. n., pl. proțápuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

proțap n. 1. un fel de furcă; 2. prăjină lungă: cu jalba în proțap; 3. lemn de care se trage carul sau sania; 4. scăluș. [Slovean PROȚIEP (v. țeapă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)


PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

proțáp (-pi), s. m.1. Crăcană, băț, par cu două sau mai multe brațe. – 2. Crăcană care servește ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Țăpușă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oiște, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băț, par, țeapă. Bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proțăpel, s. f. (japiță la car); proțăpi, vb. (a fixa, a înțepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).
Sursa: Dicționarul etimologic român

proțáp n., pl. urĭ și e (vsl. procĭepŭ, id. [procĭepiti, a despica]; sîrb. procep, bg. procep, și procapa. V. țeapă). Prăjină despicată la un capăt ca să poțĭ fixa ceva acolo. Cu rogojina´n cap și cu jalba´n proțap. V. jalbă. Oiște de înjugat boiĭ, pĭesa de lemn care e înțepenită în car cu capătu eĭ despicat și poartă jugu în cel-lalt capăt (V. tînjală și rudă 2). Butuc orĭ prăjină cu care fixezĭ un lucru care se mișcă (de ex., o moară de vînt), căluș (de pus în gură ca să nu maĭ poțĭ mișca fălcile și să vorbeștĭ) ș. a. Bucățică de lemn despicat care se prindea în păru unuĭ școlar netuns p. a-l sili să se tundă. Frigare despicată: crap la proțap. V. țăcălie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

proțáp s. n., pl. proțápuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

proțap n. 1. un fel de furcă; 2. prăjină lungă: cu jalba în proțap; 3. lemn de care se trage carul sau sania; 4. scăluș. [Slovean PROȚIEP (v. țeapă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)


PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; (reg.) rudă. ◊ Expr. A umbla cu (sau a avea) două proțapuri la car = a fi pregătit pentru orice eventualitate. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație și care se prezenta domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. ♦ Pârghie la moara de vânt sau la fântână. 4. Căluș. [Pl. și: (rar) proțape] – Bg., sb. procep.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne

proțáp (-pi), s. m.1. Crăcană, băț, par cu două sau mai multe brațe. – 2. Crăcană care servește ca sprijin pentru crengile încărcate. – 3. Țăpușă, frigare. – 4. Prăjină lungă. – 5. Oiște, tînjală. – 6. Proptea, reazem, stîlp. – 7. Băț, par, țeapă. Bg. procĕp, sb. procjep, slov. procĕp (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Conev 69). – Der. proțăpel, s. f. (japiță la car); proțăpi, vb. (a fixa, a înțepeni; a sprijini, a întări; a sili, a obliga).
Sursa: Dicționarul etimologic român

proțáp n., pl. urĭ și e (vsl. procĭepŭ, id. [procĭepiti, a despica]; sîrb. procep, bg. procep, și procapa. V. țeapă). Prăjină despicată la un capăt ca să poțĭ fixa ceva acolo. Cu rogojina´n cap și cu jalba´n proțap. V. jalbă. Oiște de înjugat boiĭ, pĭesa de lemn care e înțepenită în car cu capătu eĭ despicat și poartă jugu în cel-lalt capăt (V. tînjală și rudă 2). Butuc orĭ prăjină cu care fixezĭ un lucru care se mișcă (de ex., o moară de vînt), căluș (de pus în gură ca să nu maĭ poțĭ mișca fălcile și să vorbeștĭ) ș. a. Bucățică de lemn despicat care se prindea în păru unuĭ școlar netuns p. a-l sili să se tundă. Frigare despicată: crap la proțap. V. țăcălie.
Sursa: Dicționaru limbii românești

proțáp s. n., pl. proțápuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

proțap n. 1. un fel de furcă; 2. prăjină lungă: cu jalba în proțap; 3. lemn de care se trage carul sau sania; 4. scăluș. [Slovean PROȚIEP (v. țeapă)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PROȚÁP, proțapuri, s. n. 1. Prăjină groasă de lemn, bifurcată la un capăt, care se fixează la dricul carului și de care se prinde jugul; rudă. 2. Prăjină cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamație prezentată domnitorului, pe deasupra capetelor mulțimii. ◊ Expr. A umbla cu jalba în proțap = a protesta, a reclama; a cere cu insistență ceva. 3. Prăjină despicată la un capăt, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele două bețe, despicate în formă de furcă și înfipte în pământ, lângă jar, între care se fixează peștele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântână. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)