Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele pritoci:

PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a așezat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeamă dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din bg. pretoča, scr. pretočiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pritocí (pritocésc, pritocít), vb. – A transvaza, a deșerta. – Var. Mold. pitroci.Mr. pitrocire. Sl. pritočiti, cuvînt citat de Miklosich, Lexicon, 685, fără sens cunoscut, dar care trebuie să-l aibă pe cel din rom., din sl. točiti „a agita”, cf. bg. pretoči, slov. pritočiti, cu același sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), și bg. točammegl. tuțǫș, țuțiri „a scoate moare de varză” (Capidan 306). Pascu, I, 62, derivă în mod greșit mr. din piatră.Der. pritoacă, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceală, s. f. (transvazare).
Sursa: Dicționarul etimologic român


pritoci, pritocesc v. t. (er.d. bărbați) 1. a avea contact sexual cu o femeie. 2. a ejacula.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

pritocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pritocésc, imperf. 3 sg. pritoceá; conj. prez. 3 pritoceáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pritocì v. a turna dintr’un vas într’altul: a pritoci vinul. [Slav. PRITOČITI, a transvaza].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a lăsat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeama dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din bg. pretoča, sb. pretočiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)