príocă f., pl. ĭ, Munt. (ilf.). Herghelie mică: aveam toțĭ cîte o priocă de caĭ, de 10, 20 și 50 de caĭ (rev. Îndrumarea, Ĭașĭ, 1908, I, 252). – În Mold. préŭcă: preŭcile de ĭepe, o preŭcă de caĭ (Sov. 72 și 89). Și´n vest préŭcă (Lung. Univ. 16 Dec. 1929; 3, 8). V. preotcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești