Am găsit 12 definiții pentru cuvantul/cuvintele primejdie:

PRIMÉJDIE, primejdii, s. f. Împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol; p. ext. necaz, supărare. ◊ Loc. adj. De primejdie = a) primejdios; b) care vestește un pericol. ♦ Risc. – Din sl. prĕmeždije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


priméjdie (priméjdii), s. f. – Pericol. – Megl. primeajdă. Sl. (bg.) prĕmeždije (Mikloisch, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 191; Berneker, II, 32). – Der. primejdios, adj. (periculos); primejdui, vb. (a fi, a pune în pericol; refl., a se expune unui pericol).
Sursa: Dicționarul etimologic român

priméjdie f. (vsl. bg. prĭe-méždiĭe, d. mežda, bg. -dá, răzor, hotar, adică „ceĭa ce e peste hotar”, ca și vgerm. eli-lenti, străinătate, ngerm. elend, mizerie. V. mejdină). Pericul [!]. Prov. Paza bună trece primejdia rea, e bine să ĭeĭ precauțiunĭ din ainte [!], prudența e mama siguranțeĭ. – Vechĭ și -jde.
Sursa: Dicționaru limbii românești

priméjdie (-di-e) s. f., art. priméjdia (-di-a), g.-d. art. priméjdiei; pl. priméjdii, art. priméjdiile (-di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

primejdie f. pericol. [Bulg. PREMEJDE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRIMÉJDIE, primejdii, s. f. împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol; p. ext. necaz, supărare. ◊ Loc. adj. De primejdie = a) primejdios; b) care vestește un pericol. ♦ Risc. – Din sl. prĕmeždije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRIMÉJDIE, primejdii, s. f. Împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol; p. ext. necaz, supărare. ◊ Loc. adj. De primejdie = a) primejdios; b) care vestește un pericol. ♦ Risc. – Din sl. prĕmeždije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

priméjdie (priméjdii), s. f. – Pericol. – Megl. primeajdă. Sl. (bg.) prĕmeždije (Mikloisch, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 191; Berneker, II, 32). – Der. primejdios, adj. (periculos); primejdui, vb. (a fi, a pune în pericol; refl., a se expune unui pericol).
Sursa: Dicționarul etimologic român

priméjdie f. (vsl. bg. prĭe-méždiĭe, d. mežda, bg. -dá, răzor, hotar, adică „ceĭa ce e peste hotar”, ca și vgerm. eli-lenti, străinătate, ngerm. elend, mizerie. V. mejdină). Pericul [!]. Prov. Paza bună trece primejdia rea, e bine să ĭeĭ precauțiunĭ din ainte [!], prudența e mama siguranțeĭ. – Vechĭ și -jde.
Sursa: Dicționaru limbii românești

priméjdie (-di-e) s. f., art. priméjdia (-di-a), g.-d. art. priméjdiei; pl. priméjdii, art. priméjdiile (-di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

primejdie f. pericol. [Bulg. PREMEJDE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRIMÉJDIE, primejdii, s. f. împrejurare, situație care amenință liniștea, securitatea sau existența cuiva sau a ceva; pericol; p. ext. necaz, supărare. ◊ Loc. adj. De primejdie = a) primejdios; b) care vestește un pericol. ♦ Risc. – Din sl. prĕmeždije.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)