PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a prihánă (prihắni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).Sursa: Dicționarul etimologic român
prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prihánă (rar) s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
prihánă (prihắni), s. f. – 1. (Înv.) Acuzație, vină. – 2. Pată, defect, cusur, meteahnă. Sl. dar lipsește etimonul exact, cf. ceh. prihana, pol. przygana, rut. prigana (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 237; Tiktin), cf. prigoni. Trecerea lui g › h nu a fost explicată. – Der. prihăni, vb. (a păta); prihanie, s. f. (pată, dezonoare); neprihănit, adj. (pur, curat, cast).Sursa: Dicționarul etimologic român prihánă f., pl. inuz. e (rut. prigana, pron. -hana; ceh. prihana și hana, oprobriŭ [d. vgerm. hūna, ngerm. hohn, oprobriŭ, de unde și fr. honnir, a reproba], infl. de vsl. -gonĭatĭ, goniti, a goni). Vechĭ. Oprobriŭ, pată morală. Fără prihană, neprihănit, nepătat, imaculat.
Sursa: Dicționaru limbii românești
prihánă (rar) s. f., g.-d. art. prihánei; pl. priháneSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită prihană f. pată sufletească; fig. fără prihană, curat la inimă, cast, prob. [Ceh PRIHANA, mustrare].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PRIHÁNĂ, prihane, s. f. (Rar) Faptă care încalcă morala; vină morală, necinste; păcat. ◊ Loc. adj. Fără (de) prihană = curat, pur2, nevinovat; cast. – Din ucr. pryhana.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)