Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele pricaz:

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn rău, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz = a atrage (asupra cuiva sau a ceva) răul, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


pricáz (pricázuri), s. n. – Necaz, nenorocire, pagubă. Sl. prikazŭ „poveste” (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 208), cf. necaz. Pentru semantism, cf. fr. j’ai eu une histoire „am avut un necaz”. Cuvînt nefolosit în Munt.Der. pricăji, vb. (a face sau a zice lucruri care aduc necaz; a se mînji, a se molipsi; a se chinui), ca necăji de la necaz (din sl. prikazati, „a demonstra”, după Cihac; din sl. prokaziti „a se strica”, după Tiktin); pricază, s. f. (înv., lepră); pricaznic, adj. (înv., nenorocit, funest).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pricáz n., pl. urĭ (vsl. *prokazŭ, supt [!] infl. multor cuv. care încep cu pri-, ca vsl. prikazŭ, poveste, vedenie; sîrb. prikaz, mustrare, pol. przekaz, pedică [!], ceh. nakaz, infecțiune, epidemie). Mold. Trans. Pricăjire, infectare, stricăcĭune. A umbla cuĭva cu pricaz, a-ĭ dori saŭ a-ĭ pregăti rău.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pricáz (reg.) s. n., pl. pricázuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pricaz n. Mold. vătămare, stricăciune. [Slav. PRIKAZŬ, vedenie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRICÁZ, pricazuri, s. n. (Reg.) Lucru, întâmplare care pricinuiește cuiva necaz, pagubă, nenorocire; semn răul, piază rea. ◊ Expr. A face (cuiva sau la ceva) pricaz= a atrage (asupra cuiva sau a ceva) rău, nenorocirea. ♦ P. ext. Pagubă însemnată (în vite) suportată de cineva. – Din sl. pricazŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)