Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele prefect:

PREFÉCT, prefecți, s. m. 1. (În Roma antică) Demnitar care conducea o prefectură (1). 2. (În vechea organizație administrativă a țării) Șef al administrației și poliției într-un județ, care reprezenta aici puterea centrală. ◊ Prefect de poliție (sau al poliției) = șef de poliție în orașele mari ale țării. 3. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educația într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. – Din lat. praefectus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PREFÉCT s.m. 1. Titlu dat unui demnitar roman care conducea o prefectură (1); comandant, căpetenie. 2. (În trecut) Conducătorul administrativ al unui județ, reprezentând puterea centrală a statului. [< lat. praefectus, fr. préfet].
Sursa: Dicționar de neologisme

PREFÉCT s. m. 1. demnitar care conducea o prefectură la romani sau diverse unități teritoriale în unele state feudale. 2. comandant al unei armate, al unei legiuni la romani. 3. șef administrativ și politic al unui județ (sau district). 4. preot sau călugăr în institutele pedagogice ale iezuiților, care conduce și supraveghează câte un sector al activității elevilor. 5. (în trecut) elev, într-un colegiu (religios), responsabil cu disciplina. (< lat. praefectus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

preféct (prefécți), s. m. – Guvernator, inspector. Lat. praefectus, sec. XIX. Nume introdus, împreună cu funcția, de Alexandru Cuza, în 24 ianuarie 1859. – Der. prefectură, s. f.; prefectoral, adj.; subprefect, s. m.; subprefectură, s. f., toate. din fr.
Sursa: Dicționarul etimologic român

*preféct m. (lat. prae-fectus, d. praeficere, a pune în frunte, d. fácere, a face. V. per-fect). Șefu uneĭ prefecturĭ la vechiĭ Romanĭ: prefectu Galilor. Azĭ, în Francia, șefu unuĭ departament, ĭar în România, al unuĭ județ. Prefect de poliție, chestor, polițaĭ în orașele marĭ. V. ispravnic, pîrcălab.
Sursa: Dicționaru limbii românești

preféct s. m., pl. prefécți
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

prefect m. magistrat însărcinat cu administrațiunea unui județ; prefect de poliție, șeful poliției dintr’un municipiu ca: București, Craiova, Brăila, Galați, Iași.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PREFÉCT, prefecți, s. m. 1. (În organizarea administrativ-teritorială a României) Reprezentant al conducerii centrale într-un județ, cu atribuții administrative. 2. Persoană care supraveghea și îndruma instrucția și educția într-o școală, în vechea organizare a învățământului din Imperiul Austro-Ungar. 3. (În Roma antică) Titlu datúnor funcționari din administrația civilă și militară; persoană având acest titlu. – Din lat. praefectus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)