Am găsit 14 definiții pentru cuvantul/cuvintele preceptor:

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). V. meditator, pedagog, educator. [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PRECEPTÓR s.m. (În trecut) Educator particular al unui copil sau al unui tânăr; meditator, pedagog. [< lat. praeceptor, cf. fr. précepteur].
Sursa: Dicționar de neologisme

PRECEPTÓR s. m. educator particular al unui copil sau al unui tânăr, pedagog. (< fr. précepteur, lat. praeceptor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*preceptór, -oáre s. (lat. prae-céptor, -óris. V. perceptor). Care dă precepte, educator, învățător: Séneca a fost preceptoru luĭ Nerone. Fig. Nenorocirea e un preceptor sever.
Sursa: Dicționaru limbii românești

preceptór (educator) s. m., pl. preceptóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

preceptor m. cel însărcinat cu instrucțiunea particulară a unui tânăr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). V. meditator, pedagog, educator. [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PRECEPTÓR s.m. (În trecut) Educator particular al unui copil sau al unui tânăr; meditator, pedagog. [< lat. praeceptor, cf. fr. précepteur].
Sursa: Dicționar de neologisme

PRECEPTÓR s. m. educator particular al unui copil sau al unui tânăr, pedagog. (< fr. précepteur, lat. praeceptor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

*preceptór, -oáre s. (lat. prae-céptor, -óris. V. perceptor). Care dă precepte, educator, învățător: Séneca a fost preceptoru luĭ Nerone. Fig. Nenorocirea e un preceptor sever.
Sursa: Dicționaru limbii românești

preceptór (educator) s. m., pl. preceptóri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

preceptor m. cel însărcinat cu instrucțiunea particulară a unui tânăr.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PRECEPTÓR, preceptori, s. m. Persoană însărcinată cu educarea și instruirea particulară a unui copil (dintr-o familie bogată). [Acc. și: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)