POTRONÍC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat și în țările românești (în sec. XVII-XVIII) mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a potroníc m. (pol. póltoraczny, de un leŭ și jumătate. V. polturac și potor). O veche monetă [!] de argint care, la 1621, valora 9 banĭ (= așpri), apoĭ 10 supt [!] Fanarioțĭ. (Eraŭ și potronicĭ de argint = 6 așpri). Plata în talerĭ germanĭ se numea „în banĭ proștĭ, talerĭ proștĭ” saŭ „banĭ potronici”. (Iorga, Negoț. 220). V. costandă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
potroníc (po-tro-) s. m., pl. potroníciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită potronic m. monedă veche polonă în valoare de zece bani. [Pol. POLTORA, monedă de un crăițar și jumătate].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POTRÓNIC, potronici, s. m. Monedă poloneză de argint, care a circulat în sec. XVII-XVIII și în Țările Române, mai ales în Moldova. – Cf. pol. póltoraczny.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)