POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre aprecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POSTÚM, -Ă adj. 1. Descoperit, dat publicității după moartea autorului. 2. Întâmplat după moartea cuiva. 3. (Despre un copil) Născut după moartea tatălui. [< lat. postumus].
Sursa: Dicționar de neologisme
POSTÚM, -Ă adj. 1. (și s. f.) descoperit, publicat după moartea autorului. ◊ (p. ext.) întâmplat după moartea cuiva. 2. (despre copii) născut după moartea tatălui. (< fr. posthume, lat. posthumus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*póstum, -ă adj. (lat. póstumus, superlativu d. post, după, ca ultimus, ultumus d. ultra. V. posterior). Născut după moartea tatăluĭ: fiŭ póstum. Publicat după moartea autoruluĭ: opere póstume. – Fals -úm (după fr.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
postúm adj. m., pl. postúmi; f. postúmă, pl. postúmeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită postùm a. 1. născut după moartea tatălui: copil postum; 2. publicat după moartea autorului: operă postumă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POSTÚM, -Ă, postumi, -e, adj. 1. (Despre opere literare, științifice etc.) Publicat sau descoperit după moartea autorului. ♦ (Substantivat, f.) Postumele lui Eminescu. 2. (Despre apecieri, distincții etc.) Care se acordă, se atribuie sau se recunoaște cuiva după moarte. 3. (Jur.; despre copii) Născut după moartea tatălui. – Din fr. posthume, lat. posthumus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)