Am găsit 10 definiții pentru cuvantul/cuvintele pospai:

POSPÁI s. n. Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care se depune pe pereți și pe toate obiectele din moară; p. gener. pulbere albă, strat subțire (mai ales de zăpadă) care acoperă un obiect. ♦ Fig. Superficialitate, spoială (dovedite în efectuarea unei munci). – Din ngr. paspáli, scr. paspalj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


pospái (-iuri), s. n.1. Praf (de făină). – 2. Aparență, lustru. – Mr. păspalu, megl. păspal’. Gr. și ngr. παστάλη (Miklosich, Etym. Wb., 233; Vasmer, Gr., 112; Scriban), cf. sb., cr. paspalj, paspalja. Der. din sb. posypati „a stropi” (Cihac, II, 213; Tiktin), din sb. (Candrea) sau din bg. paspali (Conev 87) pare mai îndoielnică. – Der. pospăi, vb. (a acoperi superficial, a presăra; a străluci la suprafață, a se preface), în care ar putea să fi intervenit sl. posypati, posypają „a presăra”; pospăială, s. f. (lustru).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pospáĭ n., pl. urĭ (ngr. paspáli, vgr. paspále, pospaĭ [de unde și bg. paspal, sîrb. paspalj] supt [!] infl. luĭ pospăĭesc, apoĭ ceh. posypka, nisip, colb ș. a. V. nisip). Praf supțire [!] care se depune în toate părțile în moară: moraru e plin de pospaĭ. Fig. Ceva prea puțin, prea supțire: un pospaĭ de mîncare, de învățătură. – Și pospóĭ n., pl. tot urĭ. V. ometiță, pĭelm, sperlă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pospái (pop.) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

POSPÁI s. n. (Pop.) Pulbere fină de făină care se formează în timpul măcinatului și care acoperă pereții și obiectele din moară; p. gener. pulbere albă, strat subțire care acoperă ceva. ♦ Fig. Superficialitate, aparență (în ceea ce face cineva). – Din ngr. paspáli, sb. paspalj.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

pospăí, pospăiésc și póspăi, vb. IV (înv. și reg.) 1. a acoperi, a așterne, a înveli, a presăra cu un strat de subțire, fin, superficial; a acoperi presărând. 2. a tencui, a fățăi. 3. a murdări. 4. (fig.; despre obiecte, treburi, sarcini etc.) a face, a executa în mod superficial, de mântuială sau cu greutate. 5. (despre alimente) a mânca repede, puțin, de ici si de colo, în silă; a frunzări, a pâșpăi. 6. (înv.; despre oameni) a învăța, a instrui, a pregăti superficial. 7. (refl.; fig.) a se îmbrăca sumar sau cu puțină cheltuială. 8. (în forma: pospăia) a face mai rar, mai moale, mai pufos, mai afânat (părul din țesături).
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

pospăí (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pospăiésc, imperf. 3 sg. pospăiá; conj. prez. 3 să pospăiáscă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pospăì v. 1. a stropi pe d´asupra; 2. a spoi pe d’asupra (și fig.): lume pospăită și deșartă AL.; 3. refl. a mânca puțin (doar s’alunge foamea); 4. a se îmbrăca cu puțină cheltueală. [Tras din pospaiu].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POSPĂÍ, pospăiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire (de pospai); a așterne un strat subțire; a presăra. ♦ Fig. A face un lucru de mântuială, superficial. – Din sl. posypati.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)