POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a POSESÍV, -Ă adj. 1. (Despre pronume, adjective, articole) Care indică posesiunea, stăpânirea, apartenența. 2. (Fam.) Care vrea să arate posesiunea, stăpânirea asupra unui obiect etc. [Cf. fr. possessif, lat. possessivus].
Sursa: Dicționar de neologisme
POSESÍV, -Ă adj. 1. (despre pronume, adjective, articole) care indică posesiunea, apartenența. 2. care manifestă, trădează spirit de posesor. (< lat. possessivus, fr. possessif)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*posesív, -ă adj. (lat. possessivus). Gram. – Pronumele posesive sînt: meŭ, tăŭ, săŭ (saŭ luĭ), nostru, vostru, (lor), mea, ta, sa (saŭ eĭ), noastră, voastră, (lor), meĭ, tăĭ, săĭ (saŭ luĭ), noștri, voștri, (lor), mele, tale, sale (saŭ eĭ), noastre, voastre, (lor). Cînd e izolat orĭ e înaintea substantivuluĭ, pronumele posesiv se articulează: al meŭ e calu, al meŭ cal, al tăŭ, al luĭ ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești
posesív adj. m., pl. posesívi; f. posesívă, pl. posesíveSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită posesiv a. care exprimă o idee de posesiune: pronume posesiv.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
POSESÍV, -Ă, posesivi, -e, adj. 1. (Gram.; despre unele pronume, adjective, articole) Care arată sau cu ajutorul căruia se exprimă un raport de posesiune (1), de apartenență, de dependență. 2. (Rar) Autoritar. Ton posesiv. – Din fr. possessif, lat. possessivus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)