Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele poseda:

POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietatea sau în stăpânirea sa, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


POSEDÁ vb. I. tr. 1. A avea în proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaște, a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. [P.i. poséd, conj. 3 -de. / < fr. posséder, cf. it. possedere < lat. possidere].
Sursa: Dicționar de neologisme

POSEDÁ vb. tr. 1. a avea în proprietate; a deține, a stăpâni. 2. a ști, a cunoaște bine (o limbă, o disciplină). 3. (despre idei, sentimente etc.) a urmări necontenit; a domina, a subjuga. 4. a avea raporturi sexuale cu o femeie. (< fr. posséder)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

posedá (poséd, posedát), vb. – A avea. Fr. posséder.Der. posesie, s. f. (Mold., arendă), din lat. possesio, prin intermediul pol. posesye (Tiktin), rus. posesija (Sanzewitsch 207); posesi(un)e, s. f., din fr. possession; posesiv, adj., din fr. possesif; posesor, s. m. (deținător; Mold., arendaș); deposeda, vb., din fr. déposseder.
Sursa: Dicționarul etimologic român

poseda, posed v. t. (d. bărbați) 1. a viola o femeie. 2. a avea un raport sexual cu o femeie.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

posedá (a ~), vb., ind. prez. posédă
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

posedà v. 1. a stăpâni, a avea în mâinile sale, în puterea sa: a poseda o moșie; 2. a cunoaște perfect ceva: a poseda muzica; 3. a fi stăpân pe: furia îl posedă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietate sau în stăpânire, a dispune de ceva; a stăpâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stăpânit de... 3. A avea anumite însușiri, caracteristici. 4. A cunoaște bine un lucru; spec. a ști bine o limbă, o disciplină științifică etc. – Din fr. posséder.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)