Am găsit 19 definiții pentru cuvantul/cuvintele posadă:

POSADA 1. Loc neidentificat, probabil în Țara Loviștei, pe Valea Oltului, unde, între 9 și 12 nov. 1330, oastea Țării Românești, comandată de Basarab I, a înfrânt pe cea a regelui ungur Carol I Robert de Anjou, consolidând independența Țării Românești. 2. Localitate în jud. Prahova, subordonată ad-tiv orașului Comarnic, situată pe râul Prahova, la ieșirea din munte (la capătul sectorului de vale îngustă Sinaia-P.). Muzeu cinegetic (înființat în 1996) cu valoroase trofee de vânătoare.
Sursa: Dicționar enciclopedic


POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). ♦ Denumire generală a unor dări de vamă. 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din scr. posada.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

POSÁDĂ s.f. (În țările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].
Sursa: Dicționar de neologisme

posádă (posắzi), s. f.1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de graniță. – 3. Contribuție specială pentru menținerea unei fortărețe. – 4. Dispozitiv care reglează grosimea măcinișului. – Var. posad. Sl. posadŭ „cartier”, posada „așezare”, de la posaditi „a așeza” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, răsad. Pentru contribuție, cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 145. – Der. posădi, vb. (Banat, a așeza), din sl., sb. posaditi; posadnică, s. f. (amantă), din sl. posadĭnica.
Sursa: Dicționarul etimologic român

posádă f., pl. e și ăzĭ (sîrb. posada, „garnizoană”, rut. „așezare”, d. vsl. sîrb. rut. po-saditi, a așeza). Vechĭ. Post orĭ fort la frontieră. Azĭ. La moară, un fel de zăvor care face ca făina să ĭasă maĭ groasă orĭ maĭ măruntă. V. hadarag.
Sursa: Dicționaru limbii românești

posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

posadă f. cumpăna sau vârtejul cu care se ridică sau se lasă pietrele morii spre a face făina mai aspră sau mai moale. [Cf. slav. POSADITI, a așeza].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (în Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o faină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (Înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). ♦ Denumire generală a unor dări de vamă. 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o făină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din scr. posada.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

POSÁDĂ s.f. (În țările de limbă spaniolă) Han. [< sp. posada].
Sursa: Dicționar de neologisme

posádă (posắzi), s. f.1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de graniță. – 3. Contribuție specială pentru menținerea unei fortărețe. – 4. Dispozitiv care reglează grosimea măcinișului. – Var. posad. Sl. posadŭ „cartier”, posada „așezare”, de la posaditi „a așeza” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, răsad. Pentru contribuție, cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 145. – Der. posădi, vb. (Banat, a așeza), din sl., sb. posaditi; posadnică, s. f. (amantă), din sl. posadĭnica.
Sursa: Dicționarul etimologic român

posádă f., pl. e și ăzĭ (sîrb. posada, „garnizoană”, rut. „așezare”, d. vsl. sîrb. rut. po-saditi, a așeza). Vechĭ. Post orĭ fort la frontieră. Azĭ. La moară, un fel de zăvor care face ca făina să ĭasă maĭ groasă orĭ maĭ măruntă. V. hadarag.
Sursa: Dicționaru limbii românești

posádă (pop.) s. f., g.-d. art. posádei; pl. posáde
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

posadă f. cumpăna sau vârtejul cu care se ridică sau se lasă pietrele morii spre a face făina mai aspră sau mai moale. [Cf. slav. POSADITI, a așeza].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POSÁDĂ, posade, s. f. 1. (Pop.) Curătură (în pădure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o așezare omenească. ♦ Loc de odihnă pentru călători. 2. (Pop.) Trecătoare (îngustă) în munți. ♦ (în Evul Mediu) Obligație a țăranilor dependenți de a face de strajă în preajma trecătorilor din munți. 3. (înv.) Loc întărit în mod natural (care servea ca punct de vamă). 4. Pârghie cu ajutorul căreia se reglează poziția pietrelor morii în timpul măcinatului, pentru a se obține, după voie, o faină mai mare sau mai fină. ♦ P. gener. (Reg.) Moară. – Din sb. posada, ucr. posad.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Operă literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

POȘÁDĂ s.f. (Liv.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Operă literară scrisă de mântuială. [< fr. pochade].
Sursa: Dicționar de neologisme

POȘÁDĂ s. f. 1. pictură la repezeală. 2. operă literară scrisă de mântuială. (< fr. pochade)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

POȘÁDĂ, poșade, s. f. (Livr.) 1. Pictură executată la repezeală. 2. Lucrare literară scrisă de mântuială. – Din fr. pochade.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)