Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele posac:

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


posác (posácă), adj. – Taciturn, morocănos, prost dispus. Sl. posekati „a tăia”, posekŭ „incizie”, cf. sb. poseka „doborîre”. Pentru semantism, cf. fr. abattre „a abate”, abattu „lipsit de putere”. Legătura cu sl. posupiti „a se bosumfla” (Cihac, II, 289), sau cu mozoc (Scriban) nu este convingătoare.
Sursa: Dicționarul etimologic român

posác, -ă adj. (cp. cu mozoc). Tăcut, ascuns, mocnit, misterios: om, caracter posac. – Și mosac (Mold. sud) și mozac (Mold nord, Trans.). V. ursuz, morocănos, măzac.
Sursa: Dicționaru limbii românești

posác adj. m., pl. posáci; f. posácă, pl. posáce
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

posac a. și m. supărăcios, ursuz. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

POSÁC, -Ă, posaci, -ce, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de veselie, prost dispus, fără chef; tăcut, morocănos, necomunicativ, nesociabil. ♦ (Despre vreme, peisaje etc.) Care inspiră melancolie; dezolant, deprimat. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)