PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a poruncitór, -oáre adj. Care poruncește. Imperativ: ton poruncitor.
Sursa: Dicționaru limbii românești
poruncitór adj. m., pl. poruncitóri; f. sg. și pl. poruncitoáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită poruncitor a. care poruncește.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PORUNCITÓR, -OÁRE, poruncitori, -oare, adj. 1. Care poruncește (1), ordonă; căruia îi place să poruncească, să domine. Om poruncitor. 2. Care exprimă o poruncă, un ordin; p. ext. autoritar. Ton poruncitor. [Var.: (reg.) poroncitór, -oáre adj.] – Porunci + suf. -tor.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)